America, prima intalnire

America la prima noastra intalnire m-a fascinat. s-a prezentat extrem de bine. asteptarile mele erau extrem de mari si nu cred ca a vrut sa ma dezamageasca. am fost, timp de 14 zile aproape, ca turistul cel nesuferit care se entuziasmeaza la orice vede; constant ziceam "wow. wow. wow" cu riscul de a deveni enervanta pentru cei din jur dar nici ca mi-a pasat!
am inceput frumosul periplu la Princeton unde am fost la o conferinta despre insemnatatea anului 1989 din perspectiva globala (desi cu o pronuntata prezenta poloneza, in frunte cu Adam Michnik, extrem de volubil si de..simpatic). Princeton, orasel universitar este fermecator. Acolo toamna parea cea mai dulce, imaginile de mai sus spun totul. Pot sa adaug ca erau veverite peste tot ceea ce facea totul si mai de poveste. Campusul parea locul perfect pentru studiu. Totul iti era asigurat cu singura conditie sa iti vezi de treaba si adevarul este ca nu prea am dificultati in a ma imagina studiind acolo pentru o perioada...
Conferinta a fost extrem de interesanta mai ales ca, persoanele alese pentru a comenta prezentarile au facut la randul lor "lectures" acordand o atentie deosebita lucrarilor (pe care eu n-am mai vazut-o la nicio alta conferinta la care am participat), apoi pentru ca participantii erau printre cei mai cunoscuti istorici ai Europei comuniste si post-comuniste...
In primele dimineti ziua a inceput cu breakfast la un bar/local. Prima experienta a fost dezastruoasa dar eu tot nu mi-am sters zambetul de pe buze. am mancat cele mai horor clatite a l'americaine (motiv pentru care zilele urmatoare nici nu am mai riscat sa comand in alta parte:) si am baut cea mai proasta cafea, motiv pentru care am privilegiat apoi Starbucks ce are statut de quasi-religie (e o cafenea la aproape fiecare colt de strada iar americanul pare sa aiba drept accesorii esentiale: i-Phone intr-o mana si paharul de carton in cealalta). Zilele au continuat cu prezentari presarate de discutii care mai de care mai interesante si s-au sfarsit cu cina tot in colectiv ori la Prospect house, ori la Wilson Center. Am cunoscut acolo si un cercetator roman care preda economie politica si lucreaza pe politicile FMI (si in AL), mi-a dat de altfel si ultima sa carte ce include Ro si e pe birou, ma asteapta.
Am facut de altfel greseala de a intra in libraria din Princeton. Nu e decat una, pe strada principala dar e "maricica" si are cam tot ce ai nevoie/ Regret si acum 3 carti la care am renuntat, preferand vreo alte 6..Am gasit niste carti excelente despre subeictul meu aplicat la Iugoslavia si Argentina, plus o carte despre gestionarea memoriei in Chile. ma asteapta si ele.
Duminica am ramas in Princeton (conferinta luand sfarsit sambata) si am avut ocazia sa vad oraselul prinzand viata. In timpul saptamanii nu prea am iesit ziua in oras, fiind pana seara la conferinta. Duminica parea ca toti cetatenii erau pe strada principala din Princeton, era si un soare genial ce-i drept. M-am plimbat pana am simtit ca ma lasa picioarele si am vazut, trecand de centrul foarte mic cateva strazi cu case frumoase (parca scoase dintr-un film) dar in care nu parea sa fie picior de om. Majoritatea aveau usile la garaj deschise si uneori si usa de la casa. Mi s-a accentuat sentimentul de "loc in care pare ca nu ti se poate intampla nimic". Pietoni nu prea erau daca paraseai "centrul" dar erau masini destul de multe; distantele chiar sunt altele in America totul fiind cu mult mai mare..si da uneori nu mai era trotuar :))
Luni dimineata am plecat voios spre New York, orasul pe care imi doream de atata timp sa-l vad. Il zarisem deja in drum spre Princeton (ne-au luat de la aeroport si a fost cam lung drumul, in jur de 2 ore). Cu trenul, care m-a lasat la Penn Station am facut mai putin de 2 ore. Ce am vazut pe geam (adica New Jersey) nu prea m-a impresionat..asa ca am sa continui direct cu povestea NY
Prima zi de plimbare m-a dus in Times Square unde am intrebat un politist cum sa ajung in TS la care el mi-a zis "this is it!" tare, dar chiar aveam alta preimagine ...am continuat glorios pana am ajuns la Central Park, moment de prelungite wow-wow-wow caci locul este extrem de frumos. CP ocupa cam o patrime din insula Manhattan si adevarul e ca e ca o oaza in nebunia de betonsticlasiotel
Am stat cred ca cel putin o ora pe o banca pe aleea celebrissima pe care o cunosteam deja din atatea filme. Adevarul este ca New Yorkul ti se pare familiar daca ai crescut cu o educatie filmica made in Hollywood

to be continued...

impresii de la Lisabona

am fost o saptamana la Lisabona la conferinta ECPR la un panel despre societate civila in regimuri autoritare cu un focus in mod special pe Orientul Mijlociu si Nordul Africii. A fost foarte interesant si in sfarsit mi-a revenit cheful de cercetare! :)
dar nu despre asta vreau sa scriu. vreau sa notez cateva impresii pe care mi le-a lasat orasul.
imi doream de mai mult timp sa ajung la Lisabona. mult mai specific dupa ce am vazut filmul Piedras care se termina cu imagini din Lisabona in care una din protagoniste alege sa stea. Lisabona a devenit atunci sinonima cu libertatea. si cu soarele si oceanul (in ignoranta mea nu stiam de raul ce o scalda pe Lisabona si eram convinsa ca e oceanul!)
acestea fiind spuse. am ajuns lunea trecuta acolo si ploua. si nu prea s-a oprit ploaia toata saptamana. din poze nu-ti dai seama caci duminica a fost cel mai frumos soare! si asa a fost si vineri dupa-amiaza cand am avut liber de la workshop. cu alte cuvinte, asteptarile mai ales bazate pe fictiuni filmice nu trebuie luate de bune, asa cum fac eu...

in primul rand la Lisabona totul e ieftin si asta nu inceteaza sa te surprinda pana la sfarsit. am mancat dulciuri foarte bune, ceva cu nata mi-a placut cel mai mult (nu pot retine nimic in portugheza desi partial inteleg date fiind celelalte limbi latine din palmares). Peste tot, dar chiar peste tot era o Pastelaria, un fel de cafenea-cofetarie cu dulciuri de tot felul, unul mai zaharos ca altul
apoi toti lisbetanii par sa aiba o umbrela mare, din acelea cu care se plimba in general mosulicii placizi. ei bine, Lisabona parea sa fie orasul oamenilor de tot felul inarmati cu umbreloiul de rigoare. M-am gandit sa nu fi fost o promotie ceva...desi la cum ploua poate ca nu era de mirare!

mi-e deja dor cafenelele din Lisboa. e ceva cu a sta in cafenea intr-un oras strain. sa urmaresti forfota si mica agitatie si in acelasi timp sa-ti zboare gandul asa cum in propria tara, in obisnuitele cafenele parca nu mai ai timp sa o faci. sa scrii vederi! sorbind din cafe latte (nu pot retine nimic in portugheza...)

am mancat aproape mereu in restaurantele mici mici de tot (cantinha); incapeau fix 5 sau 6 mese dar nu in stilul parizian ci asa cu un aer mai de sufragerie in care ai intrat din greseala si nu vrei sa deranjezi. felul principal, preferat, era pestele (bacalao la micul dejun, pranz si seara!:-) gatit la gratar si cu legume pregatite in aburi...miam miam.

apoi mi-a placut orasul de sus, mai ales de sus. de pe dealuri sau de la castel, sau de la punctul de pozat sus langa liftul Santa Justa.

la Lisabona metroul vine invers. l-am folosit in fiecare zi pentru a ajunge la universitatea care gazduia conferinta plus ca era util cu ploicicile zilnice. un neamt de la panel spunea ca e din cauza ca metroul a fost adus de la Londra (recunostea el vagoanele!) eu nu pot confirma sau infirma dar pot mentiona ca era bizar. ma uitam mereu gresit...nu mi-a placut ca nu era metrou pana la Belem (partea cu manastirea Ieronimilor si turnul Belem) si deci trebuia sa fac pana acolo 2 ore cu alte autobuze si distractii rutiere si nu m-am mai dus. dar trebuie sa mai am ceva de descoperit si data viitoare. caci sigur ma intorc la Lisabona. trebuie sa ajung si la Sintra. neaparat!
acestea fiind zise, recomand Lisabona pentru poezia ce pluteste in aer, pentru strazile pietruite, albe de la ploaie. si chiar si ploaia acum ca stau si ma gandesc era simpatica :-)