Chiar ieri vorbeam cu o prietena despre Madrid. Am fost odata cand aveam 14 ani si n-am inteles mare lucru, oricum n-am fost cazata in oras ci intr-o suburbie burgheza:) Majadahonda, poate de aceea. In orice caz mi s-a parut un oras comun, poate si pentru ca Barcelona imi luase deja ochii si prin comparatie Madridul didn't stand a chance, dar in orice caz nu mi-a surprins simturile in nici un fel. Pe atunci nu-mi placea nici Goya, deci nici macar muzeul Prado nu a inclinat prea mult balanta in favoarea capitalei...Cea mai pregnanta amintire pe care o am din Madrid este Reina Sofia si de fapt Guernica, tablou care m-a ravasit. Mai tarziu filmele lui Almodovar, cat si foarte recent romanul aproape pornografic dar delicios Varstele lui Lulù al Almudenei Grandes, mi-au creat o imagine diferita asupra Madridului: cea a unui oras al comportamentelor deviante, sexocentric si posedat de marginali, o lume a drogurilor, a hainelor din scai si a stridentei. Am corelat simplist aceasta explozie optzecista a extremelor cu ce mi-era mai la indemana, adica sfarsitul dictaturii lui Franco...Nu stiu daca pot afirma ca acest underground confuz si ametitor al ambiguitatii sexuale chiar este fructul deceniilor de tinere in frau sau/si de asemenea o parghie prin care Madridul recupereaza in fata altor capitale europene venind cu o personalitate aparte, excentrica (ce aduce putin a Berlin, poate)...dar cert este ca am o slabiciune pentru aceste orase aflate in criza de identitate, pentru aceste capitale ale contradictiilor si frustrarilor (categorie in care evident intra si Bucurestiul). Parisul de exemplu m-a vrajit dar in acelasi timp m-a si intoxicat cu atata splendoare si exuberanta care uneori imi pareau chiar insuportabile. Privind aceste cateva poze, ca de la asta plecasem de fapt parca totusi chiar si asa, imortalizat in plina lumina Madridul nu-mi mai pare nici atat de urat si nici fara suflet.
de-abia acum am vazut comentariul :) imi re-lookez blogul dar post-ul asta nu-l sterg acum ca am vazut comentariul :) din cate stiu eu optzecismul descris foarte bine a fost fix reactia la sufocarea marca Franco eu Barcelona n-am vazut dar cum acum e o super moda (ca si Croatia) nici nu-mi prea vine sa ma duc :) C
2 comments:
Chiar ieri vorbeam cu o prietena despre Madrid. Am fost odata cand aveam 14 ani si n-am inteles mare lucru, oricum n-am fost cazata in oras ci intr-o suburbie burgheza:) Majadahonda, poate de aceea. In orice caz mi s-a parut un oras comun, poate si pentru ca Barcelona imi luase deja ochii si prin comparatie Madridul didn't stand a chance, dar in orice caz nu mi-a surprins simturile in nici un fel. Pe atunci nu-mi placea nici Goya, deci nici macar muzeul Prado nu a inclinat prea mult balanta in favoarea capitalei...Cea mai pregnanta amintire pe care o am din Madrid este Reina Sofia si de fapt Guernica, tablou care m-a ravasit. Mai tarziu filmele lui Almodovar, cat si foarte recent romanul aproape pornografic dar delicios Varstele lui Lulù al Almudenei Grandes, mi-au creat o imagine diferita asupra Madridului: cea a unui oras al comportamentelor deviante, sexocentric si posedat de marginali, o lume a drogurilor, a hainelor din scai si a stridentei. Am corelat simplist aceasta explozie optzecista a extremelor cu ce mi-era mai la indemana, adica sfarsitul dictaturii lui Franco...Nu stiu daca pot afirma ca acest underground confuz si ametitor al ambiguitatii sexuale chiar este fructul deceniilor de tinere in frau sau/si de asemenea o parghie prin care Madridul recupereaza in fata altor capitale europene venind cu o personalitate aparte, excentrica (ce aduce putin a Berlin, poate)...dar cert este ca am o slabiciune pentru aceste orase aflate in criza de identitate, pentru aceste capitale ale contradictiilor si frustrarilor (categorie in care evident intra si Bucurestiul). Parisul de exemplu m-a vrajit dar in acelasi timp m-a si intoxicat cu atata splendoare si exuberanta care uneori imi pareau chiar insuportabile. Privind aceste cateva poze, ca de la asta plecasem de fapt parca totusi chiar si asa, imortalizat in plina lumina Madridul nu-mi mai pare nici atat de urat si nici fara suflet.
de-abia acum am vazut comentariul :)
imi re-lookez blogul dar post-ul asta nu-l sterg acum ca am vazut comentariul :)
din cate stiu eu optzecismul descris foarte bine a fost fix reactia la sufocarea marca Franco
eu Barcelona n-am vazut dar cum acum e o super moda (ca si Croatia) nici nu-mi prea vine sa ma duc :)
C
Post a Comment