Pe
drum (Lima – Nasca): multã sãrãcie, case de un nivel (parter) de pãmânt, țãrânã
pe jos, câini speriați. Câmpuri de bumbac, ceva portocaliu plantat, deşert iar
prin acest peisaj pe pereți scrise cu vopsea roşie sau albã mesaje politice:
Eloy presidente, no a la inseguridad, proyecto pais. Numele americanizate:
Bodega Leslie, Mary, mini taxiurile de 3 persoane mici. Și în Lima pe unele bus
scria Juancito, Carmencita. Pe lângã drum mic altar pe care scrie Franquito.
Nasca,
stau la Nasca House a lui Nancy si a fratelui sãu
Prima
vizitã în acest sat cu o stradã principalã, Bogliasco, plinã de restaurante
turistice şi magazine de suveniruri, o fac la Museo Antonini, fãcut de un
arheolog italian. Aici aflu cã cei 10 km de geoglifos au primit diferite
interpretãri: conform lui Kosok sau Mariei Reiche ar fi un calendar iar conform
lui Horkheiner ar fi simboluri ale unor clanuri tribale, ar avea funcții
magic-religioase şi de ceremonial, în fine ar reprezenta drumuri sacre trasate
de Nasca (Toribio Mejia Xesspe). În curtea din spate a muzeului erau pãuni care
se plimbau printre vegetație. Ce era cel mai simpatic este cã muzeul era pe
Avenida de la Cultura care era o stradã mai latã dar complet desfundatã şi care
arãta ca o ulițã! Chiar în fața muzeului era o carmangerie de unde ieşeau
mirosuri specifice, iar undeva mai în dreapta o familie care avea pe lângã şi
un cort fãcuse în nişte ceaune ceva pentru cinã. Foarte pitoresc!
Într-unul
din magazinele de suveniruri o bãtrânicã vroia sã-mi vândã ceva dubios în nişte
pahare dar nu am vrut, în schimb m-a învãțat câteva cuvinte în quechua, din
care nu am reținut decât Ima Sutiyki (Cum te cheamã?)
Atmosfera
în sat e chiar ca la mine la țarã, lumea îți dã buenas tardes pe stradã cu addenda
cã aici îți mai zic şi vai ce frumoasã! Nancy, gazda mea de moştenire
afro-peruanã şi cu o fațã deşi foarte frumoasã, marcatã de un traumatism (ori
foc, ori accident) încât avea nişte cusãturi la care cu cât încercam mai mult
sã nu mã uit cu atât cred cã mã zgâiam, era foarte energicã şi dinamicã.
Dimineața mi-a fãcut portretul robot foarte exact spunându-mi cã sunt engriada,
mai ales dupã ce m-am cam strâmbat la dulceața ei de roşii! Când am plecat,
mi-a rãma cheia de la camera ei în buzunar deşi m-am gândit serios sã i-o dau
înapoi, dar m-am grâbit şi am uitat!
Claxonatul
obsesiv e prezent şi aici, ca semn de uite am taxi, eşti sigur cã nu vrei? Tico
e rege în Nasca şi maşinile au bordul decorat cu blanã, scrie pe ele cu
diferite culori, etc.
Pentru
a putea vedea desenele din deşert specifice culturii Nasca, s-a inventat ceva
complet turistic şi anume se ia un avion de 6 persoane şi se intoarce pe cele 2
pãrți: acum la dreapta! Sunteți gata? Acum la stânga? Gata? Toatã lumea a
vãzut? Toatã lumea a fãcut pozã? Dupã vreo 10 minute mi s-a fãcut super rãu şi
n-am mai vrut sã vãd nimic aşa cã m-am strãduit sã vãd un punct fix în avionaş.
N-am mai vãzut deci ultimele figuri şi am ajuns la infirmerie unde mi-au dat o
pastilã de greațã şi m-am întins pe spate. Pe perete tronau nişte icoane la
care m-am zgâit vreo 15 minute pânã când m-am mai întremat şi m-am dus sã-i zic
şoferului sã mã ducã acasã. Nancy fiind foarte drãguțã m-a lãsat sã dorm o orã
şi mi-a mai revenit dar de fapt pânã marți mi-a fost cam rãu, asta fiind
duminicã. M-am întors duminicã noaptea la Lima dupã 8 ore cu autocarul destul
de neplãcute. La ieşirea din Ica, cel mai mare oraş al zonei, am vãzut scris pe
un perete „Eres un tatuaje en mi alma” (Eşti un tatuaj în inima mea). Frumos!
Şi în Cuzco, primul lucru pe care-l vezi când vii în oraş sunt mesajele de amor
de pe ziduri, Ana te amo! Fernando te amo! Etc.
Imagini:
piloții de avionaşe care megeau foarte țanțoşi prin micul aeroport de unde
plecau zborurile cãtre figurile din deşert; in plaza de armas, copiii isi faceau poze cu animale de plus, hai mama stai bine? hai zambeste, hai nu plange. ah de la capat! In general in pietele principale sunt niste domni cu aparate foto si cu niste imprimante gata pregatite sa scoata poza la minut!
No comments:
Post a Comment