Arequipa

Toate conversațiile mele în Peru încep cu „de unde ne vizitezi?”, Rumania, ah Alemania? Ah eres de Espana! Dupã care pauzã cãci doar vreo 3 ştiu de fapt unde e România pe hartã! Conversația continuã: ah dar ce bine vorbeşti spaniolã, unde ai învãțat? Le spun cã la Cervantes în Bucarest (pauzã cã nu ştiu ce e bucarest ãsta). Adevãrul e cã auzindu-i pe nemții care se chinuie cu anii sau francezi vorbind îmi dau seama cã nu mã mint. Problema lor e cã nu-mi recunosc accentul care e inevitabil J

La Arequipa am ajuns asearã dupã un zbor de 6 ore în loc de o orã dacã era direct, cu escalã la Cuzco (tehnicã) şi de tot la Lima. Stau la Casona Solar pe strada Consuelo la 2 cuadras de Plaza de Armas. E o casã de la 1700 cu douã curți interioare şi camerele dau spre curte neavând ferestre spre stradã. De altfel multe din casele din Arequipa par a fi mai degrabã cazemate cu ziduri groase şi porți ferecate iar înãuntru cu aceeaşi structurã în jurul unor patios.

Plaza de Armas e într-adevãr cea mai frumoasã de pânã acum. Pe 3 dintre cele 4 laturi ale pieții sunt colonade cu etaj foarte frumoase. Cea de-a 4 laturã este ocupatã de Catedralã refãcutã succesiv şi care acum e majoritar din sec 19 deşi a fost fondatã imediat dupã stabilirea oraşului în 1540. La Arequipa sunt mereu cutremure: mari în 1868, 1958 şi 1960, ultimul de peste 8 în 2001 a dãrâmat unul din turnurile catedralei aflu de la ghida noastrã.

 [Pe apa San Luis zice sã zâmbeşti şi la fel zice şi la casa de bilete de la muzeul Juanitei ceea ce mi-a adus aminte de americanca de ieri care stãtuse la un resort de lux şi care s-a întors a doua oarã stând noi la coadã la check-in ca sã-mi spunã „smile! You are alive! You are on a vacation!” Câteva minute mai târziu am vãzut-o cum lua o pastilã din geantã. Restul timpului şi-l petrecea vorbind cu oricine apuca şi ignorându-şi complet soțul. Sper cã nu avea o cãdere nervoasã! J]

 Al doilea obiectiv vizitat este mânãstirea sfintei mele versiunea catolicã, Santa Catalina care pare ruptã de undeva din Mediteranã. Oraş în oraş, ansamblul mânãstirii e vopsit în culori tari, de la roşu la albastru şi are strãzi cu nume împrumutate din Spania (Toledo, Sevilla), multe curți interioare colorate, unele cu portocali şi nenumãrate chilii cu bucãtãrie proprie, camerã de dormit, altare şi uneori sufragerie. Aflu cã în trecut familiile cele mai bune ale oraşului aveau obligația de a-şi trimite cea de-a doua fiicã la mânãstirea Sta Catalina, cu o dotã şi o sumã anualã cel puțin pentru perioada noviciatului. Am vãzut şi chilia unei beate care se pare cã va fi canonizatã. Încã mai sunt mãicuțe în mânãstire dar trãiesc separate de muzeul foarte colorat şi mediteranean.

 La prânz am mâncat în foarte europeanul Crepismo, barul Institutului francez care avea şi o expoziție de fotografie cam slãbuțã. Institutul nord-american nu avea nicio expoziție ci doar o piesã de teatru cam obscurã, iar la nemți nu era nimic. Cele 3 apãreau ca principalele centre de culturã contemporanã din oraş. În a doua zi am fost la Muzeul de artã contemporanã care avea lacãt la poartã dar venea un bãiat şi-ți deschidea, îți dãdea şi un catalog prãfuit. Era o expoziție temporarã a unui artist din Arequipa cu nişte personaje andine cam previzibile, dar nişte gravuri frumoase. La etaj erau nişte pânze colorate care mi-au plãcut cãci pe unele le-aş fi putut face şi eu (ştiu acum câțiva care citind zic, şi? Când te reapuci de pictat? J)

 Biserica iezuiților are în primul rând o fațadã dantelatã de piatrã vulcanicã, iar înãuntru era o capelã decoratã cu flori şi pãsãri tropicale cãci novicii cicâ îşi fãcuserã „practica” în Amazonia.

Am mai bifat şi muzeul nu ştiu cãrei universitãți celebru pentru cã prezintã una din mumiile sacrificate de inca şi gãsite ca urmare a erupuție vulcanului Misti (5800 m care se vede din oraş) în 1995. Cea mai cunoscutã dintre mumii este prima descoperitã de un american şi de aici numele ei Juanita (de la John). Juanita a fost sacrificatã zeilor adicã abandonatã într-un mormânt special dupã ce a fost omorâtã la 15 ani ca urmare a unei lovituri în moalele capului. Celelalte sãli, pe lângã cea în care se aflã Juanita (sau alte 2 mumii de copii când o retrag pe ea pentru diferite studii) pãstratã în întuneric şi la -26 de grade C, expuneau obiectele gãsite în gropile în care erau mumiile şi hainele lor. Am mai vãzut şi la Salta, în Argentina o astfel de mumie dar acel muzeu era mai modern şi deci mult mai scump (mai ales pentru strãini).

Pânã la urmã ce am vãzut la prãfuitul şi deloc vizitatul muzeu municipal mi-a plãcut cel mai mult, istoria oraşului în imagini incluzând bineînțeles Rãzboiul Pacificului…

În mare, Arequipa a fost o oazã de liniştire înainte de aventura de la Titicaca şi mi s-a pãrut un oraş cu aer provincial, calm (deşi a fost şi capitalã la un moment dat). N-am prea înțeles de ce se cheamã oraşul alb deşi multe clãdiri erau din piatrã vulcanicã, mai albicioasã, bej. Vargas Llosa, cel mai celebru reprezentant al oraşului pentru mine era peste tot, de la poze puse în geamul unor chioşcuri, la muzeu ca persoanã de vazã alãturi de preşedinți, etc.

Diverse: maşina de gunoi se aude de departe cãci are muzicã clasicã datã la maxim!

Tu amor es un periodico de ayer (Hector Lavoe)

Strãzile cu diferite magazine: de ex strada care pleacã din Plaza de Armas şi ajunge la râu şi pe care erau doar magazine de chitãri şi de haine + şei de piele. La fel e şi în celelalte oraşe, vezi strada cu magazine medicale din centrul Limei. Concurențã la maxim!

În Peru curentul nu este de temut, toate geamurile sunt larg deschise chiar dacã e frig şi şoferul are o pãturicã pe picioare!