in the jungle baby

Monte Amazonico Lodge, la o orã de barcã de Puerto Maldonado, Rio Madre de Dios

Scriu asta de pe patul meu de sub mousticaire într-o cabanã undeva de-a lungul râului Madre de Dios la cam o orã în barcã (cu motor) de Puerto Maldonado unde am aterizat. Pe scurt, undeva în selva peruanã (junglã).

E foarte linişte. Se aud doar nişte pãsãri departe. În jurul bungalow-ului  sunt 2 papagali colorați (Pepe şi Pepa), 2 mini maimuțe (Bruno şi Maruja) şi un porc spinos + o pisicã care le spalã pe maimuțe şi se hârjonesc în fața hamacului din dreptul camerei mele. E foarte cald şi umeazeala îmi aduce aminte de Cuba. Nopțile plouã cu furie şi în prima noapte în mijlocul camerei mele e o micã bãltoacã…

Asearã cum am venit am fost pe insula de vis-a-vis cu barca. Insulei i se spune insula maimuțelor cãci pe ea sunt vreo 30 de maimuțe capucini care vin sã mãnânce mandarine din mâna ghidului Roberto care ne-a deschis drumul cu o machetã! Grupul nostru e format din un cuplu de germani tineri care au parcurs deja sudul Americii şi terminã vacanța în junglã, un cuplu peruano-elvețian, el nespunând nici pâs şi neridicând ochii din pãmânt pe parcursul zilelor, în timp ce Ines peruanca crescutã în Elveția e mai voluntarã dar cu mãsurã şi cu mustațã. Mai sunt 2 argentinience care stau doar o zi şi nu înțeleg dacã sunt verişoare sau împreunã şi un cuplu de peruani de vreo 50 de ani în care ea comandã, alfredito aia, alfredito doar ți-am zis! ah dar şi noi suntem aventurieri! în primele zile mai e şi un moşulicã peruan care fluierã când oboseşte şi care se chinuie sã ținã pasul la lungile plimbãri prin junglã. Peruanii mi-au povestit bineînțeles de ce îi urãsc pe chilieni: când au câştigat Rãzboiul Pacificului (1879-83) i-au invadat, le-au ars bibliotecile, le-au violat femeile! Tind sã cred cã aceste detalii sunt exagerate şi cã spãlarea pe creier este datoratã istoriei învãțate la şcoalã, destul de ideologizatã. Adevãrul este însã cã nimeni nu prea îi iubeşte pe chilieni….doar eu! J

Azi am mers începând cu ora 6 am prin rezervația naturalã Tambopata (de pe râul cu acelaşi nume) ca sã vedem caimani negri (am fost şi asearã dupã caimani dar i-am vãzut mai de la distanțã), pãsãret şi alte lighioane dimprejurul lacului Sandoval care e superb şi atât de liniştit la 7 am.

E foarte frumos locul dar a ajuns şi aici „turismul de aventurã” cicã: adicã sã simțim senzații tari în timp ce suntem în perfectã siguranțã! Sã vedem tarantule, lilieci (!!) noaptea, armadillos, spiders poate şi şerpi! Peruanca îmi spune când mã tot plâng (de mâncare – fixã, puținã şi naşpa) dar tu nu ştiai cum e turismul de aventurã? Zic: nu! E singurul „hotel” care mi-a rãspuns la rezervare, eu doar vroiam sã descopãr zona şi nu „sã simt cã trãiesc” aruncându-mã în gol pe o sârmã la 42 de m înãlțime cum face doamna a 3a zi!

Alte activitãți au mai inclus: canoe pe râul Madre de Dios dar eu prefer sã învãț sã conduc barca cu motor cu care am venit J, pescuit de piranha dar cum au altã treabã nu prindem nimic J

Cel mai mult m-a impresionat „vizita unei familii de nativi” (mecheneque) care nu era inclusã în tur, dar cum eu nu m-am dat nici cu canoe nici n-am vrut sã mã arunc în cap, ghidul a zis cã mã duce el şi au venit şi nemții cu noi. La vreo 10 minute cu barca de la Monte amazonico lodge, aveau pe malul râului colibele cã altfel nu ştiu cum sã le zic 2 bunici şi nepotul Angel. Cei 5 copii ai cuplului erau în diferite orfelinate în țarã. Nişte gãini se plimbau agale printre bananieri şi alte plante precum yuca, sau cea din care se scoteau semințele roşii folosite apoi pentru a ne picta pe fațã împotriva spiritelor rele sau cacao, etc Cei doi bãtrânei de vreo 70 de ani şi fãrã dinți s-au dus sã-şi punã „costumele populare” de fapt nişte tunici maronii super murdare şi vechi dupã care ne-au prezentat tot felul: ne-a pictat doamna pe fațã, ne-au cântat amândoi cu glasul sau la o frunzã, am tras cu arcul dar pe lângã şi am dansat împotriva ploii torențiale care se apropia grãbit şi ne-a udat în urmãtoarele minute.Toți trei desculți prin noroi zâmbeau stânjeniți de aceastã întâlnire mimatã între lumi cãci ei de fapt stau mereu îmbrãcați ca noi şi adoptã acest rol doar pentru turiştii însetați de diferențe culturale….Angel era un copil superb şi timid pe care l-am îndrãgit imediat. Doamna ne-a prezentat şi mãrgele sau brãțãrile fãcute de mânã şi am cumpãrat câte ceva doar cã sã le mai lãsãm câte un bãnuț.

 Locul ãsta mi-a amintit de Asia deşi n-am fost niciodatã.

Din aeroportul din Maldonado (în care ne aduce cu 3 ore înainte şi el are dimensiunea unei garsoniere): ciudat sentimentul de „întoarcere la civilizație” dupã 4 zile lipsite de semnal la telefon, internet şi cu doar 3 ore de electricitate pe zi (de la 6 la 9 seara).